Cristi Pătru a revenit în handbalul reșițean! Handbaliștii reșițeni, o nouă victorie!


Echipa de handbal masculin, CSM Școlar Reșița și-a revenit pe final de sezon, însă destul de târziu pentru a-și mai îndeplini obiectivul. Locul cinci este ratat, însă evoluția reșițenilor este din ce în ce mai bună. În penultima etapă din retur și ultima în fața fanilor, CSM Reșița a trecut de CS Universitar Politehnica Timișoara cu 38 – 26, după ce și la pauză au condus 16 – 11.
CSM-ul trece printr-o perioadă sportivă extrem de bună, marcând meciuri bune în acest retur de campionat. La Reșița, alături de jucătorii Diviziei A și de handbalul reșițean, a revenit și Cristi Pătru, care pune din nou umărul la treabă pentru prosperitatea sportului cu mingea mică.
“Am venit cu cel mai mare entuziasm. Mă bucur extraordinar de mult că am șansa de a lucra cu acești copii, pe care într-un fel sau altul, am simțit la un moment dat că i-am părăsit. A fost un meci de campionat, normal, în care mă bucur că au avut ocazia copiii să joace”, a declarat Cristi Pătru.
De Divizia A se bucură cel mai mult tinerii din urbea Bârzavei, care au șansa să evolueze la o echipă de seniori, și în acest fel să crească și să acumuleze experiență.
“A fost un joc foarte bun. Ne doream să facem un joc foarte bun, fiind ultimul din retur acasă și, cred eu că am reușit. A fost o ediție de campionat foarte bună, pentru că am reușit să evoluez foarte mult la echipa de divizie și reușesc să cresc cât mai mult aici. Următoarea etapă avem la Sibiu, este un meci foarte greu acolo, dar suntem pregătiți”, a declarat Denis Barbu, unul din juniori.
După victoria cu CS Universitar din Timișoara, CSM Școlar Reșița rămâne pe 8, și are 24 de puncte în cont. Următoarea etapă, ultima din retur, CSM-ul merge la Sibiu.

Related Posts

Leave a Reply