Șahiștii reșițeni s-au întrecut la Cupa “Independenței”!


Cupa “Indepeneței” la șah a avut loc miercuri la Reșița. Întrecerea a adunat la strat 20 de participanți, cu vârsta cuprinsă între 8 și peste 70 de ani. Competitiorii au luptat în sistem elvețian, 7 runde, open general.
Cel mai în vârstă participant a fost Marin Crăciun, de 67 de ani, iar la cei tineri au luptat Ionel Văduva, Caius Tudora și Cătălin Guțu, toți având în jur de 8 ani. Pentru tinerele speranțe ale șahului din Reșița a fost o experiență plăcută în a se confrunta cu cei mai experimentați.
”Îmi place foarte mult șahul, este sportul minții și îmi place foarte mult,” a spus unul dintre competitori.
”Am venit la șah ca să mă distrez, la Cupa ”Independenței”. Îți dezvolți mintea jucând șah și eu practic șahul de 6 ani. Aproape la fiecare concurs vin”, a spus un alt concurent.
Cupa Indepeneței a ajuns la cea de-a III-a ediție și a fost câștigată de președintele Asociației Județene de Șah din Caraș – Severin, Mihai Bolintiș.
”Ne bucură că avem copii foarte mulți, și de la inițiere și de la performanță, seniori de categoria I , jucători amatori, o competiție destul de interesantă pentru această ”bătălie” a generaților. Este o competiție frumoasă, una de suflet și toată lumea vine să joace de plăcere și pentru glorie. Nu pentru premii venim, ci pentru a demonstra că jucăm șah de calitate”, a declarat Mihai Bolintiș.
La final câștig de cauză, a avut, așa cum spuneam, însă la limită, la coeficienții de departajare, Mihai Bolintis, cu 4,5 puncte din 5, urmat de Daniel Cristian Pădurean, tot 4,5 puncte, Valeriu Grozav și Ioan Păduraru.
Cupa “Independenței” la șah a fost organizată de Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Caraș-Severin și Asociația Județeană de Șah Caraș-Severin.

Related Posts

Leave a Reply