Mărșăluitorii reșițeni, apți pentru Campionatul Balcanic!


Mărșăluitorii reșițeni au intrat în linie dreaptă, cu pregătirea pentru Campionatul Balcanic. Începutul de săptămână îi găsește pe reprezentanții României, la Buziaș, de unde pleacă în Serbia, să reprezinte țara, la balcaniadă.
În perioada 13 – 14 aprilie, în Serbia are loc, Campionatul Balcanic de marș. Competiția adună la start cei mai buni atleți din Balcani, printre care și sportivi din România. 12 mărșăluitori intră în concurs pentru țara noastră, dintre care 5 reprezintă Reșița.
Reșițenii intră cu șanse mari în concurs și cu un moral excelent, mai ales că vin după 15 medalii obținute la naționalele României.
“Suntem bucuroși că dintre acești 12 sportivi, 5 reprezintă Clubul Sportiv Municipal și Clubul Sportiv Universitatea din Reșița. Intră în concurs Alin Știrbu și Narcis Mihăilă, în proba de 20 de km marș la seniori, la senioare vom fi reprezentanți prin Mihaela Acatrinei și Bianca Molnar, dar și Mihaela Pușcașu. Sperăm că ne vor aduce niște rezultate frumoase, cât mai multe medalii și cât mai strălucitoare, ținând cont că acest Campionat Balcanic este și un criteriu de calificare pentru Campionatul Mondial de marș pe echipe, ce va avea loc în China, în luna mai. Pregătirea decurge normal. De sărbători am făcut antrenamente în fiecare zi”, a declarat directorul Clubului Sportiv Universitatea Reșița, Octavian Măzăran.
Alin Știrbu, cel mai bun mărșăluitor ce reprezintă Reșița vrea personal best la Campionatul Balcanic.
“Îmi doresc un nou personal best în proba de 20 de km și o medalie, cât mai strălucitoare. Cred că am șanse, am adversari foarte buni, dar cred în șansa mea”, a declarat Alin Știrbu.
Campionatul Balcanic este unul extrem de important pentru toți mărșăluitorii din Balcani, care luptă pentru calificare la Campionatul Mondial.

Related Posts

Leave a Reply