Luptătoarea Alina Vuc s-a antrenat și de sărbători, “acasă”, la Reșița!


Luptătoarea Alina Vuc a revenit în orașul de la Poalele Semenicului, pentru o scurtă vacanță. Alina a ales să-și petreacă și timpul liber, în sala de lupte de la Reșița, alături de foștii colegi și antrenori. Timpul petrecut la Reșița a însemnat pentru Alina, muncă și iar muncă.
“Mă bucur că ne întâlnim în sala unde am început luptele și unde mi-am petrecut copilăria. Anul 2017 a fost cel mai bun an din cariera mea sportivă de până acum. Am reușit să cuceresc medalia de bronz la Campionatul European, argint la Campionatul Mondial, acea medalia cu care am intrat în istoria luptelor feminine românești. Am luat și medalia de argint, cu echipa, la Cupa Europei, tot o premieră pentru România”, a declarat Alina Vuc.
Alina Vuc este la ora actuală una dintre cele mai bune luptătoare ale României, însă nu a uitat de unde a plecat. Anul acesta va fi unul greu pentru Alina, care schimbă categoria.
“Am venit acum la Reșița pentru o scurtă vacanță, dar chiar dacă este pauză, nu trebuie să ne oprim din mișcare, ținând cont că luna viitoare va fi Campionatul European. Regimul alimentar pentru mine nu este strict, pentru că anul acesta s-a schimbat categoria de greutate, nu voi mai face 48 de kg, prima categorie la lupte feminine va fi 50, iar eu stau foarte bine cu kilogramele”, a adăugat Alina Vuc.
Pentru luptătoarea de la Reșița, care acum luptă pentru Steaua, urmează un stagiu de pregătire în Turcia, după care Campionatul European.

Related Posts

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.