COD PORTOCALIU de ninsoare abundentă, ger și viscol, în Caraș-Severin!

Deşi, calendarul ne arată că suntem în plină primăvară, iarna nu se lasă, ba chiar are răbufniri nefireşti și chiar brutale, pentru această perioadă a anului. Cel puțin până mâine, vineri 22 martie la ora 15, județul nostru se află sub avertizare COD PORTOCALIU de ninsoare abundentă, strat de zăpadă consistent, temporar viscol şi vizibilitate scăzută, emis de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 60 km/h şi temporar chiar şi 65 – 70 km/h, viscolind şi local troienind zăpada şi determinând diminuarea vizibilităţii.

Paralel cu acest nou val de ninsoare, vremea se va menţine deosebit de rece, cu valori termice cu peste 10 grade mai scăzute decât mediile climatologice ale perioadei, anunţă ANM.

De-asemenea, în zonele localităților Zorlențu Mare, Ramna, Sacu, Ocna de Fier, Obreja, Copăcele, Bocșa, Vermeș, Lupac, Brebu, Ezeriș, Caransebeș, Buchin, Reșița, Constantin Daicoviciu, Păltiniș, Fârliug, Târnova sunt emise atenționări cod galben de ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m.

Related Posts

Leave a Reply