O finală pe țară, găzduită de Reșița


Micuții rossonerii au șansa să câștige un mare trofeu, în fața propriilor fani. După ce săptămâna trecută, tot la Reșița, au ajuns în finala pe țară a turneului “Gheorghe Ola”, copiii născuți în 2008, vor defila din nou în urbea Bârzavei, de data acesta pentru marele trofeu, cel final.
Președintele clubului CSM Școlar a reușit să aducă finala la Reșița. În perioada 19 – 20 decembrie, Sala Polivalentă din Reșița va găzdui faza finală a turneului “Gheorghe Ola”. La faza de zonă, rossonerii s-au calificat fără probleme, în marele act al întrecerii.
“În perioada 19-20 decembrie 2017, la Sala Polivalentă din Reșița va avea loc Faza Finală a turneului Gheorghe Ola la fotbal, pentru copiii născuți în anul 2008”, se arată pe stie-ul clubului reșițean.
Turneul va aduna la start 8 echipe. Toate luptă pentru marele trofeu. CSM Reșița face parte din Grupa A, alături de ACS Ilie Oană București, Academia Luceafărul Cluj Napoca și AFC Csikszereda Miercurea Ciuc.
În grupa B vor lupta AS Hidro Râmnicu Vâlcea, ACS FC Dănuț Coman Pitești, Academia de fotbal Gheorghe Hagi Ovidiu și LPS Vaslui.

Related Posts

Leave a Reply