Vijelia a pus stăpânire pe Caraș-Severin.

Vântul puternic care s-a abătut asupra Caraş-Severinului a generat o serie de situaţii de risc, multe dintre ele necesitând intervenţia personalului specializat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic”. În jurul orei 10:00, un apel la 112 anunţa o problemă provocată de rafalele de vânt: o bucată de tablă de dimensiuni considerabile smulsă de pe acoperişul unui bloc de pe strada Sportului a aterizat într-un copac, locuitorii din zonă solicitând intervenţia pompierilor pentru a elimina pericolul, căci tabla, în cădere, ar fi putut răni trecătorii sau putea avaria maşinile parcate în zonă. Intervenţia a durat circa un sfert de oră, pompierii reuşind să rezolve situaţia fără incidente. „Am fost sesizaţi prin apelul 112 de cei de la dispeceratul nostru să intervenim pentru coborârea unei bucăţi de tablă smulsă dintr-un acoperiş şi ajunsă într-un copac, pe strada Sportului. Am folosit scara culisabilă şi cangea pentru îndepărtarea tablei din copac”, a precizat plutonierul adjutant Nicolae Brumariu, comandantul echipajului de intervenţie. O situaţie de risc s-a consemnat şi la Colegiul Econmic al Banatului Montan, la internatul şcolii, tot din cauza unei table smulse de vânt. Tot la Reşiţa, pe Calea Caransebeşului, un brad a fost doborât de vânt, incident care, din fericire, nu s-a soldat cu pagube. De asemenea, pe DN 57, în zona Piatra Albă, între Pojejena şi Naidăş, personalul specializat pentru situaţii de urgenţă a intervenit pentru îndepărtarea unui copac căzut pe şosea. În Caraş-Severin avem cod portocaliu de vânt până la ora 14:00.

Carasanul

Related Posts

Leave a Reply