Un nou transfer pentru CS Universitatea Reșița


Echipa de handbal feminin, CS Universitatea Reșița și-a mărit lotul cu încă o sportivă de la Baia Mare. Daiana Gaiu este tânăra handbalistă, care ieri a jucat primul meci pentru Universitatea Reșița.
Lotul echipei de handbal feminin are nevoie de întăriri, pentru a evolua cel puțin la fel de bine ca anul trecut, în Divizia A. Rezultatele mai puțin bune din ultima perioadă, i-a făcut pe cei care se ocupă de destinele formației din Banat, să mai aducă alături de echipă, câteva fete care pot face diferența. Daiana Gaiu luptă, începând de ieri, alături de tabăra din urbea Bârzavei, pentru ca, la finalul sezonului, CS Universitatea să ocupe un loc cât mai bun.
“Daiana Gaiu, o sportivă născută în 1997, de asemenea tânără care vine tot de la clubul din Baia Mare și zic eu că încă mai putem transfera, dar momentan așteptăm să vină finalul sezonului și sper eu ca în anul următor, poate și cu mai mult sprijin și din altă parte față de cel pe care îl avem din cadrul ministerului și universității, să putem să fim acolo unde am fost anul trecut, la baraj de promovare și să putem spera la mai mult. Momentan mergem înainte”, a declarat antrenorul formației CS Universitatea Reșița, Cristi Busuioc.

 

Related Posts

Leave a Reply