Gimnaștii reșițeni, într-o scurtă vacanță după naționale


Gimnaștii de argint ai Reșiței au revenit acasă. După locul II, cu echipa, obținut la naționalele de la Onești, juniorii antrenați de Robert Bălan au reintrat în sala de gimnastică din urbea Bârzavei.
Echipa de argint a Reșiței a reintrat în sala de gimnastică din govândari, pentru o singură zi de antrenament. După ce au stat 3 luni în pregătire și după rezultatele extraordinare obținute la Onești, 7 medalii, tinerii gimnaști de la Reșița se bucură acum de o bine meritată vacanță. O săptămână, gimnaștii lui Robert Bălan vor sta departe de sala de gimnastică.
“După această perioadă foarte grea, ținând cont că nu i-am scos din pregătire 3 luni de zile, după ce s-a modificat puțin programul competițiilor, urmează o pauză. Avem o săptămână liber, după care puțin de refacere în sală. Vom face antrenamente mai ușoare și sperăm, din ce am discutat cu conducerea, în perioada verii să beneficiem de un cantonament de refacere la mare”, a declarat antrenorul Robert Bălan.
Gimnastul de aur al Reșiței, Andrei Titi, se bucură de vacanță, însă este cu gândul la noile elemente ce le are de pregătit pentru anul viitor, când țintește tot medalia de aur.
“A fost un concurs greu. Mi-am apărat șansa de anul trecut, am luat tot aur, am ajutat echipa să urcăm pe podium. Ceilalți sportivi au fost buni, eu mă bucur pentru ce am reușit. Urmează o vacanță pentru noi, după care trebuie să învățăm multe elemente grele pentru la anul, când vreau tot aur”, a declarat gimnastul de aur al Reșiței, Andrei Titi.
Un alt om care aduce medalii naționale la Reșița este Robert Aioanei. La Onești Robert a făcut un concurs extraordinar, chiar dacă nu a obținut nicio medalie de aur, gimnastul reșițean a urcat de trei ori pe podiumul național.
“Am obținut locul 2 la paralele și inele și locul 3 la cal. Ceilalți sportivi au fost buni și ei. Eu imi doresc pe viitor să iau cât mai multe medalii. Idolul meu în gimnastică este Marian Drăgulescu”, a declarat Robert Aioanei.
Echipa de argint a Reșiței revine în sala de gimnastică, săptămâna viitoare, pentru antrenamente de refacere.

Related Posts

Leave a Reply