Larisa Ristea, două locuri I la Școlare

lumi10Campionatul Național Școlar de gimnastică ritmică, destinat sportivelor de la categoria a IV-a, prejunioare, junioare și senioare și-a deschis astăzi porțile, în localitatea Ploiești. Competiția care adună la start cele mai bune gimnaste școlare, a avut pe covor astăzi și sportive de la Clubul Sportiv Școlar din Reșița.
15 sportive de la Clubul Școlar din Reșița, participă în aceste zile la Campionatul Național Școlar de gimnastică ritmică. Astăzi a intrat în concurs, cea mai bună gimnastă a Reșiței, Larisa Ristea. Micuța reșițeancă a defilat fără greșeală cu obiectele cerc și minge, reușind să obțină primul loc. Tot astăzi, colega sa, Timeea Veselin a reușit doar un loc 8 la cerc. Senioara Alina Dumitruc a intrat și ea pe covor astăzi, reușind să obțină un loc 5 la minge și un loc 4 la cerc.
„Suntem mulțumite de evoluția sportivelor noastre până în momentul de față.  Larisa Ristea și-a confirmat încă o dată valoarea, lucru care nu poate decât să ne bucure. Sperăm ca în zilele următoare sportivele noastre să evolueze la fel de bine cum au făcut-o astăzi „, a declarat antrenoarea Luminița Lațcu.
Mâine în cadrul Campionatului Național Școlar de la Ploiești, intră în concurs categoria a IV-a, la cerc și panglică, urmând ca sâmbătă să își facă apariția pe covor sportive de la categoria mica gimnastă și ansambluri. Cele 15 sportive ce concurează la Ploiești sunt antrenate de profesoarele, Luminița Lațcu și Dana Târba.

Related Posts

Leave a Reply