Muncitorul a trecut de primul hop. 3 – 3, în tur cu Colțea Brașov

mot
Muncitorul Reșița a trecut cu bine de primul meci de baraj, dar are încă emoții. În sala sporturilor din Brașov, Reșița a remizat ieri cu echipa Colțea Brașov.
Echipa încă de primă ligă de futsal, Muncitorul Reșița s-a duelat ieri seară, la Brașov, în meciul tur din cadrul barajului de promovare/retrogradare, cu echipa Colțea din localitate. Cu aceeași jucători, Muncitorul a reușit să scoată o remiză, care să păstreze echipa din Banat în cărți pentru locul din Liga I.
Cu un lot numeric și valoros, formația din Brașov a condus pe tot parcursul meciului pe tabela de marcaj, însă Muncitorul, cu o experiența primului eșalon, a reușit să reintre în luptă, aducând scorul la 3 – 3.
Remiza este bună pentru formația reșițeană. În retur, Reșița are avantajul propriului teren și are toate șansele să obțină un rezultat pozitiv cu care să își păstreze poziția în primul eșalon al futsalului românesc.
„Cei de la Colțea au deschis scorul dintr-o greșeală de-a noastră în apărare, apoi golul al doilea a lor a venit tot după o eroare în defensivă. Un jucător de-al lor a șutat, iar mingea deviată de Iago Otero a intrat în poartă. Am reușit să reducem din diferență, iar scorul pauzei a fost 2-1 pentru Brașov. În partea a doua a meciului, am mai primit încă un gol, dar nu ne-am dat bătuți. După o acțiune de atac de-a noastră, mingea a ajuns la Flavius Fedor, care a driblat portarul advers și a introdus balonul în poarta goală. Golul egalizator al nostru a fost marcat în ultimele trei secunde din meci. Din aruncare de la margine, Adrian Moț a șutat și a introdus mingea în poartă, nu înainte ca portarul advers să o atingă. Partida s-a terminat cu scorul de 3-3 și suntem încrezători în șansele noastre pentru retur. Brașovul este o echipă bună, care are în componență câțiva jucători care au mai evoluat și în prima ligă. Au avut un public pătimaș care și-a susținut echipa din primul și până în ultimul minut. Noi ne-am atins obiectivul propus după prima manșă. Ne-am dorit foarte mult să obținem un rezultat pozitiv, care să ne dea încredere în meciul retur și ne bucurăm foarte mult că s-a întâmplat așa. Dacă înaintea acestui meci noi am cosiderat că ambele echipe au șanse egale, acum credem că suntem favoriți pentru că jucăm reuturul în fața propriilor suporteri”, a declarat Iulian Mitru, jucătorul Muncitorului.
Au jucat pentru Muncitorul Reșița la Brașov, Copocean, Doană, Fedor, Iago, Moț, Budai, Avramovici, Ciucur, Mitru, Mihuțescu și Domondi. Meciul retur cu Colțea, are loc în data de 29 mai, în polivalenta reșițeană.

Related Posts

Leave a Reply