De la 1 septembrie au început înscrierile la concursul regional „Bănăţenii au talent”, organizat de Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa. Concursul se adresează în primul rând tinerelor talente, încă nedescoperite, dar şi oamenilor maturi sau vârstnici, care posedă diferite abilităţi speciale în domeniul artistic, sportiv, acrobatic sau în orice altă activitate care poate fi desfăşurată pe o scenă.
Bazinul de selecţie este din Banatul de Munte şi Banatul Sârbesc, iar înscrierile se pot face până la sfârşitul lunii septembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa. Preselecţia concurenţilor va avea loc în prima decadă a lunii octombrie, iar concursul propriu-zis se va desfăşura după 10 octombrie, finala urmând să aibă loc în luna decembrie.
Conform organizatorilor, directorul Casei de Cultură din Reşiţa, Marian Apostol, şi consilierul său cultural, Horaţiu Vornica, obiectivul concursului este descopere talente autentice din regiunea Banat, să le certifice cu premii acordate de un juriu de specialitate şi să le recompenseze cu premii. De asemenea este de reţinut că finaliştii concursului „Bănăţenii au talent” vor intra în baza de selecţie a concursului naţional „Românii au talent”, organizat de ProTV.
Programul concursului „Bănăţenii au talent”:
Concurenţi: Locuitori din regiunea Banat, inclusiv Banatul Sârbesc, pe trei categorii de vârstă:
-
7 – 14 ani
-
15 – 20 ani
-
Peste 21 ani
Probe: Toată gama abilităţilor artistice, precum şi abilităţi sportive ce se pot încadra în zona de spectacol.
Perioada inscrierii: 1 – 30 septembrie 2015, la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa sau la telefon/fax 0255/213336, de luni până vineri, între orele 1000 – 1500.
Taxa de inscriere: 20 lei /participant
Preselecţia: Prima decada a lunii octombrie.
Concurs propriu-zis: Timp de 10 săptămâni, după data de 10 octombrie 2015.
Semifinala: 16 – 18. 12. 2015
Finala: 19. 12. 2015
Menţiune: Concurenţii care depăşesc faza de preselecţie, începând cu participarea la concursul propriu-zis până la finală, se obligă să asigure prezenţa unui număr minim de 15 susţinători care vor plăti un bilet de intrare în valoare de 20 lei/persoană.
Premii: Locul I – 1000 Euro
Locul II – 500 Euro
Locul III – 250 Euro
În funcţie de numărul de participanţi şi de calităţile dovedite de concurenţi, vor mai fi acordate premii speciale care vor fi stabilite pe parcursul concursului.
Menţiune specială: În funcţie de numărul concurenţilor şi de alte aspecte ce pot apărea pe parcurs, organizatorii îşi rezervă dreptul de a modifica, cu informarea concurenţilor, unele date din cadrul etapelor concursului.
Lazăr Câmpeanu
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.