Băile Herculane – puternică atracţie gravitaţională pentru turism şi sănătate

IMG-20150425-WA0024

Este foarte posibil ca bimilenara staţiune Băile Herculane să redevină o bijuterie în coroana marilor staţiuni balneo-climaterice din Europa şi din lume. Nu e atât de mult până acolo. Dacă administraţia locală, administraţia judeţeană, oamenii de afaceri, investitorii şi toţi cei de bună credinţă îşi vor conjuga până la capăt eforturile şi vor reuşi restaurarea centrului vechi, a pavilioanelor, băilor imperiale şi altor câteva obiective, atunci putem spune că staţiunea edificată pentru prima oară de romani, a renăscut cu adevărat. Şi asta pentru că turiştii au revenit de câţiva ani la Herculane. S-a investit mult acolo, e drept că unele pensiuni şi hoteluri noi nu se integrează atât de bine în urbanistica locului dar, trecând peste asta, e important că au intrat bani în facilităţi turistice. Cele două mari hoteluri – Afrodita şi Diana – au intrat pe mâinile unei societăţi comerciale de prestigiu – Bacolux – acolo unde un colectiv foarte tânăr conduce ceea ce am putea numi o afacere de succes. Aceste două frumoase resorturi au renăscut şi au redevenit baze de tratament importante. Urmează Minerva. Într-o bună zi, poate, Hercules. S-a lucrat şi la Hotelul Roman. Se lucrează la centrul bechi. Lucrurile se mişcă, chiar dacă acum în zona de tradiţie bimilenară a staţiunii există multe clădiri degradate.

IMG-20150425-WA0025

Un pozitiv „umăr” la renaşterea acestei perle a Văii Cernei pune, de trei ediţii încoace, Asociaţia Pro Turism din Băile Herculane (preşedinte Marinela Badea). Condusă şi reprezentată de oameni tineri, chiar foarte tineri, dar inimoşi şi entuziaşti, organizaţia susţine o serie de conferinţe numite „Întoarcerea la apă! Echilibru şi sănătate”, cu trimitere, desigur, la miraculoasele ape din Băi. Ape şi aer superionizat, în jurul cărora trebuie să graviteze turismul românesc şi străin. De fiecare dată, asociaţia aduce la Herculane oameni importanţi, care vorbesc despre staţiune, despre Valea Cernei, despre apele şi aerul de aici, despre unicatele vegetale, despre tradiţii istorice şi culturale. În plus, la aceste conferinţe vin jurnalişti, oameni din publicitate, investitori, toţi urmând apoi să promoveze miracolul din Valea Cernei.
Şi în acest an, la Hotelul Diana, o nouă ediţie a acestei conferinţe naţionale, desfăşurată între 24 şi 26 aprilie, a adus la Herculane, zeci de participanţi dar şi medici, istorici, reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene, bloggeri de turism şi aventură, oameni de afaceri, conducători de firme de turism. Dr. Aurel Silvoşanu, doctor în medicină, a vorbit despre virtuţile apelor şi aerului din Băi, ionizarea, de pildă, fiind de douăzeci de ori mai mare decât în oraşe precum Timişoara sau Bucureşti. Apoi, apele sulfuroase, biorezonanţa, cloruri, bromuri, calciu, toate acestea sunt benefice pentru sănătate. Dorin Bălteanu, un pasionat istoric al acestor locuri, autor de cărţi şi promotor al culturii şi vechii civilizaţii din Valea Cernei, a făcut un amplu expozeu al impostanţei acestei staţiuni, încă din vremea romanilor, atunci când până şi unul dintre împăraţii romani a poposit aici: Marcus Aurelius Antonius,, supranumit Caracalla. Florin Arjocu, un important bloger de călătorii şi un mare călător – a făcut 180.000 de kilometri în toată lumea numai cu autosptopul – a prezentat entuziast Băile Herculane drept „tabără de bază” pentru călătorii la obiectivele din această arie, între Semenic, Oraviţa, Orşova, Timişoara şi chiar şi Serbia. Nu în ultimul rând, psihologul Mihail Jianu a provocat un interesant exerciţiu de dezvoltare personală cu participanţii la conferinţă.

IMG-20150425-WA0020

„Odată cu această nouă ediţie a conferinței, continuăm să considerăm că oamenii au nevoie să înțeleagă importanța prevenției atunci când vine vorba de sănătatea lor, a spus Marinela Badea, preşedintele Asociaţiei Pro Turism. Ne dorim să găsim și să propunem soluții noi atât în ceea ce privește metodele de tratament dar și de petrecere a timpului liber și relaxare, punând accentul pe factorii naturali ce fac acest loc special în întreaga lume. Deasemenea, ne dorim ca investitorii, hotelierii, atutoritățile și operatorii de turism să aibă la dispoziție această platformă de comunicare unde să poată enunța dificultățile întâmpinate în procesul de dezvoltare și să poată obține soluții.”
Participanţii la conferinţă, sosiţi din toată ţara, au vizitat, în aceste zile, resorturile de tip spa dar şi alte obiective turistice edificate în ultimii ani la Băile Herculane.

IMG-20150425-WA0021IMG-20150425-WA0027

 Daniel Botgros

Related Posts

Leave a Reply