25 martie, 2015077
Deputatul PNL de Caraș-Severin, Valeria Schelean, vicepreședinte al Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, susține că după momentul votului pe Regulamentului Camerei Deputaților, devine din ce în ce mai clar faptul că PSD pierde majoritatea, ceea ce înseamnă că sprijinul Guvernului stă într-un fir de ață, iar
11 martie, 2015066
Proiectul insolvenţei persoanei fizice, propus de parlamentarul Ana Birchal şi îmbrăţişat de majoritatea categoriilor sociale, e respins sau amânat, culmea, tot de PSD. Deputatul PNL de Caraş-Severin, Valeria Schelean, a afirmat miercuri, că nu mai există nicio îndoială legată de adevăratele intenții ale PSD cu privire
9 martie, 2015077
Deputatul PNL, Valeria Schelean, vicepreședinte al Comisiei comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituției României, a salutat reînceperea lucrărilor Comisiei, care, în opinia parlamentarului cărășean, trebuie să respecte dorința și nevoia de modernizare a
6 martie, 2015037
Adunarea politică a PPE a abordat, în recenta sa sesiune care a avut loc între 2-3 martie la Bruxelles, cele mai importate mişcări şi evenimente care frământă scena politică şi socio-economică paneuropeană. Partidul Popular European a adoptat mai multe rezoluții, din care două privesc în mod direct și România, a
27 februarie, 20150161
Un viitor politic în următoarea perioadă este destul de dificil de prevăzut. Cel puţin din perspectiva vicepreşedintelui PNL, Sorin Frtunzăverde.
”E destul de dificil de spus ce ne va aduce această primăvară, din punct de vedere politic. Este evident că Partidul Național Liberal își doreşte preluarea guvernării, a
26 februarie, 20150539
Un eveniment mediatic şi cultural de marcă a captat atenţia iubitorilor de carte, oamenilor politici, reprezentanţilor administraţiei publice şi jurnaliştilor, joi, la Reşiţa. Este vorba de lansarea volumului „Politic şi apolitic”, apărut în condiţii grafice deosebite la Editura de Vest din Timişoara şi semnat de
25 februarie, 2015048
Deputatul Valeria Schelean, consideră că partidul de la putere votează împotriva prevederii CCR ca aleșii locali să-și piardă mandatele
Deputatul de Caraş-Severin, Valeria Schelean, a avut marţi, o ieşire dură în spaţiul public, cu privire la atitudinea colegilor ei de patrlament, de la PSD.
„Atitudinea de astăzi
25 februarie, 2015090
Caransebeșeanca Mihaela Popovici, un tânăr și activ lider al Tineretului Social Democrat Caraș-Severin, a fost aleasă președinte al Ligii Tinerelor Social Democrate, la nivel național. Lucrările Comitetului Executiv National al Tineretului Social Democrat s-au desfășurat, la sfârșitul săptămânii, la București, la
25 februarie, 2015080 Situaţia Întreprinderii Mecanice Reşiţa (IMR), aflată acum în conservare, a revenit, de ceva vreme, în actualitate. Întrebarea e dacă acolo se mai poate face ceva, în sensul în care fabrica ar putea reintra în circuitul economic. IMR aparţine în prezent de ROMARM.
Sorin Frunzăverde, preşedintele Consiliului Judeţean
Preşedintele PSD Caraş-Severin, deputatul Ion Mocioalcă, susţine că există o presiune din partea liberalilor, care consideră că va coaliza toate forţele politice pentru ca alegerea primarilor să se facă în două tururi şi preşedinţii de consilii judeţene pe liste.
„Nu putem face un deal cu PNL fără o cedare, spune
19 februarie, 2015028
Peste 800 de linii de finanțare pe diverse domenii de dezvoltare sunt disponibile la Bruxelles, la Comisia Europeană. Există 35 de miliarde de euro, bani disponibili comnunităților și autorităților publice sub formă de granturi, a explicat joi, la Reșița, tânărul europarlamentar PSD Victor Negrescu. Banii aceștia pot fi
17 februarie, 2015055
Liderul PNL, Sorin Frunzăverde e nemulțumit de actualul sistem de finanțare a campaniilor electorale. El a transmis, marți, într-o conferință de presă la Reșița, că pentru România ar fi preferabil modelul german de finanțare a campaniilor electorale, finanțare care se produce direct și exclusiv de la bugetul statului.
12 februarie, 20150128Rumoare mare astăzi printre consilierii locali și județeni ai PP DD după ce pe portalul web al Camerei Deputaților a apărut informația că deputatul Valentin Blănariu a devenit deputat independent și neafiliat, părăsind grupul parlamentar al Partidului Poporului Dan Diaconescu, mișcare declarată că a fost făcută în
11 februarie, 2015071
PNL, în formatul nou, intenţionează să continue procesul de organizare şi democratizare, alegerile candidaţilor pe funcţii urmând a se face de jos în sus, după cum a declarat recent deputatul PDL, Valeria Schelean, care este copreşedinte, cu Marcel Vela, în Noul PNL Caraş-Severin. Conform Valeriei Schelean, în Consiliul
10 februarie, 2015075La partid sunt pregătite procese pentru excluderea consilierilor locali și județeni care au migrat
Liderii PPDD sunt încurajați de o situație petrecută în județul Gorj, unde Tribunalul Gorj a dat câștig de cauză PPDD Gorj împotriva a patru consilieri locali din Motru, care profitaseră de OUG 55/2014 și au trecut la alt
„Niciunde nu găsesc prăjituri așa bune ca acasă, în Banat“
După ce a făcut un tur în șapte județe de la debutul campaniei electorale Daciana Sârbu a ajuns la Reșița. Europarlamentarul spune că, acasă, a rămas două zile, pentru că vrea să aibă parte și de un mic răsfăț: prăjiturile speciale făcute în
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii, esti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii.AcceptăCiteşte mai mult
Politica de Confidențialitate & Cookie
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.