ALDE exclude 18 consilieri locali ,,dintr-un foc,,

ALDE exclude 18 consilieri locali ,,dintr-un foc,,

Potrivit liderului ALDE Sibiu, şedinţa prin care a fost nevoit să excludă 18 consilieri locali dintr-un total de 51 reprezentanţi ai partidului în judeţ, a fost ,,una din cele mai grele”.  21 de consilieri locali, dintr-un total de 51 de reprezentanţi ALDE în teritoriu, au fost propuşi pentru demitere. Toţi au fost invitaţi la o şedinţă pentru a găsi soluţii, însă doar trei dintre ei au venit. Aceştia din urmă au primit avertisment şi au promis că vor respecta şi promova principiile partidului în localităţile pe care le reprezintă. Ceilalţi 18 au fost excluşi, urmând să fie înlocuiţi de următorii de pe listă. Este neplăcut că s-a ajuns aici, însă noi ne dorim ca cei care vin alături de noi să facă asta din tot sufletul şi să-şi dorească dezvoltarea partidului”, a afirmat Ovidiu Gheorghe Tocaciu.
Pe surse demne de încredere că şi la Moldova Nouă o parte dintre consilierii locali PNL vor fi pusi pe liber, consilieri care de altfel au boicotat toată campania electorală şi nu numai… Inclusiv preşedintele liberal Marcel Vela a fost boicotat la Moldova Nouă din şapte consilieri locali, doar unul a fost prezent, David Izvernar, în ziua în care Marcel Vela şi membri importanţi ai PNL Caraş-Severin au avut programată campania pentru Moldova Nouă şi Clisura Dunării.
Din informaţiile apărute în presa centrală, aproape toate partidele renunţă la membrii care simuleaza implicarea în politică odată ajunşi consilieri locali sau judeţeni. Spre exemplu, PMP-ul a luat măsuri şi mai drastice. Liderul PMP, Eugen Tomac. a dat afară 17 președinți de organizație din cauza rezultatelor slabe pe care le-au obținut la alegerile europarlamentare care au avut loc pe 26 mai. Partidele politice au început să fie mai selectivi cu membri pe care îi au înregimentaţi politic. Nu eşti loial, pleci, pentru ca marea problemă în politică este lipsă de loialitate faţă de partidul care te-a trimis…

Dana Predut

Zi de zi in ochii tai

Related Posts

Leave a Reply