Alianța USR-PLUS 2020 confirmă afirmațiile făcute de Dacian Cioloș la Reșița conform cărora obiectivul alianței ar fi obținerea celui mai mare număr de voturi la alegerile pentru Parlamentul European.
”Acest lucru va fi posibil dacă lumea iese la vot, dacă prezența la vot va fi scăzută, vom avea un scor mai mic decât dacă vom reuși să convingem cât mai mulți oameni să vină la vot, caz în care putem obține și cel mai bun rezultat, peste PSD și PNL” a spus Dragoș Curelea, președintele USR Caransebeș.
De altfel, Andrei Plujar, președintele USR Caraș-Severin, spune că este important dar și greu, în același timp, ca USR să aibă filiale în fiecare localitate din județ, dar amintește că, până acum, abia s-a reușit înființarea unei filiale în al doilea municipiu al județului.
Liderii USR au vorbit și despre alianța cu PLUS despre care spun că este determinant rezultatul alegerilor din mai, rezultat în urma căruia se va lua decizia continuării sau desfințării alianței. Totodată au fost prezentați și doi membrii ai comitetului județean de inițiativă al PLUS Caraș-Severin. Aceștia au spus că au cei mai mulți membrii în Reșița, dar că au membrii și alte localități, la Moldova Nouă spunând că sunt deja înregistrați patru membrii ai PLUS.
„Îndemnăm cetățenii să iasă la vot, pentru că în sfârșit au cu cine, să nu uităm sloganul campaniei din 2016. Dacă le place USR, pot vota USR, dacă le place PLUS, să voteze PLUS. Asta este cel mai important și cred că prezența la vot este foarte importantă. Votul democratic este un drept câștigat cu greu și votul european este un drept și un privilegiu pe care l-am câștigat în 2007, odată cu intrarea în Uniunea Europeană. Ar trebui să profităm de această oportunitate și să ne alegem europarlamentarii pe care să îi trimitem la Bruxelles, să fim în sfârșit reprezentați cu cinste, cu demnitate, de oameni capabili, în primul rând” spune Andrei Plujar, președintele USR Caraș-Severin.
Frant Cristian
Zi de zi, în ochii tăi
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.