Sute de dopuri pentru PET-uri de plastic blochează circulația pe DN 6

Sute de dopuri pentru PET-uri de plastic blochează circulația pe DN 6

Traficul pe DN 6 între Orşova şi Băile Herculane este blocat vineri din cauza unui accident rutier, în care au fost implicate două tiruri, o persoană fiind rănită. Unul dintre TIR-uri transporta dopuri pentru PET-uri de plastic, care s-au înșirat pe toată suprafața drumului.

Pe DN6, la intrarea în localitatea Topleţ, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două tiruri. Au intervenit echipajul de pompieri militari din cadrul Punctului de lucru Băile Herculane şi un echipaj SMURD din cadrul ISU Drobeta al judeţului Mehedinţi. Accidentul s-a soldat cu o victimă încarcerată, conştientă„, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Semenic al judeţului Caraş-Severin, Magdalena Tocmelea.

Victima a fost preluată de echipajul SMURD Mehedinţi şi transportată la spitalul din Orşova.

Pompierii militari cărăşeni au intervenit pentru descarcerarea victimei şi pentru asigurarea măsurilor PSI, circulaţia rutieră fiind blocată pe ambele sensuri.

Din primele investigaţii rezultă că un ansamblu de vehicule ce se deplasa către Orşova, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, pe un carosabil umed. A derapat şi a acroşat cu semiremorca o altă autoutilitară, înmatriculată tot în Turcia, care se deplasa în sens invers. Traficul este blocat încă pentru cercetarea la faţa locului„, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, cms șef Dinu Nicorici.

Dana Predut
Zi de zi, în ochii tăi

Related Posts

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.