Anul acesta a avut loc prima ediție a evenimentului ,,Zilele comunei Socol”. Primăria în parteneriat cu Biserica Ortodoxă Sârbă Socol , Școala Gimnaziala ,,Sf. Sava ” Socol dar și Uniunea Sârbilor au organizat doua zile de mare sărbătoare pentru cetățenii comunei și nu numai, ei sărbătorind totodată și Ruga Sârbească de la Socol – ,,Sf. Ilie”. În cele doua zile, au fost organizate competiții sportive dar și evenimente culturale.
Prima zi a sărbătorii, a fost dedicată întrecerilor sportive, ce au fost organizate de către Primăria Socol împreună cu invitatul de onoare al comunei, domnul Miodrag Belodedici, o adevărata legendă a fotbalului românesc. După desfășurarea competițiilor sportive, a urmat decernarea echipelor câștigătoare dar și o masă festivă la care a participat toată lumea prezentă. Ziua s-a încheiat cu o fastuasă paradă de costume populare, iar mai apoi a avut loc Balul festivalului.
Evenimentele culturale au bucurat inimile cetățenilor în cea de-a doua zi a evenimentului, ei având parte de cântec, joc și voie bună împreună cu formația ,,Frații Țveia și Toșa Petrovici”.
La sărbătoarea ,,Zilele comunei Socol” au participat și cetățenii comunelor Pojejena,Răcășdia, Svinița dar și cei din localitatea Cusici, localitatea Vracev Gai și Ansamblul Folcloric ,,Mladost” din Timișoara.
Alexandra Dăscălescu
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.