29 noiembrie, 20171134
Da, asta este soluția propusă de unele companii pentru a compensa diferența de salariu pe care ar urma să o piardă angajatul în urma trecerii contribuției angajatorului la bugetul de stat (aferentă salariului) în sarcina angajatului, începând cu 1 ianuarie 2018, soluție care ar micșora impozitele pe care ar trebui să le
29 noiembrie, 2017163
Pregătirile de iarnă încep cu inspecții. Prefectul județului Caraș-Severin, Matei Lupu, efectuează o serie de controale atât la drumurile naționale, județene, dar şi la nivelul orașelor, pentru a vedea care este starea utilajelor şi a stocurilor de materiale antiderapante pentru iarnă.
Prefectul județului
29 noiembrie, 2017099
Reșițenii vor celebra Ziua Națională a României și în acest an, în Centrul Civic din oraș. Toată România sărbătorește, iar reșițenii nu se lasă mai prejos.
Primăria Reșița, Consilul Județean Caraș - Severin, Instituția Prefectului Caraș - Severin și Garnizoana Reșița, toate sunt implicate pentru o cât mai
29 noiembrie, 20171133
Cel mai mare pugilist român a fost astăzi prezent în rândul elevilor din Reșița. Liceul Economic și Școala 9 din urbea Bârzavei au fost astăzi vizitate de cel mai mare nume din sportul românesc, multiplul campion mondial la box, Francisc Vaștag.
Programul național “Campionii României în școală, liceu și
29 noiembrie, 20171264
Vin sărbătorile de iarnă. Câți bani au fost alocați în urma votului din 28-11-2017 de către Consiliul Local Moldova Nouă pentru sărbătorile de iarnă și unde se duc,
-530 milioane lei daruri pentru elevii care vor colinda și ura la Primăria Moldova Nouă cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou.
-140
29 noiembrie, 20171492
În toată istoria post decembristă, Consiliul Local Moldova Nouă nu a fost terfelit și umilit așa cum a făcut-o Torma actualul ,,demnitar,, de Moldova Nouă. Indiferent de vârstă, de pregătirea profesională, toți cei care nu îi răspund la comenzi devin dușmanii lui personali ,,de moarte’’, jigniți și terfeliți ca
28 noiembrie, 2017152
Echipa de handbal feminin, CS Universitatea Reșița a avut meci greu. În ultima zi a săptămânii trecute, jucătoarele lui Cristi Busuioc, s-au duelat acasă, cu CS Dacia Mioveni 2012 și a cedat surprinzător 19 – 21 .
CSU Reșița a jucat zilele trecute cu CS Dacia Mioveni, o partidă ce a contat pentru cea de-a XII-a
28 noiembrie, 20171106
Muncitorul Reșița “tremură” tot mai tare, de la un meci la altul. În ultimul meci disputat, în deplasare, jucătorii din Banat nu au mai reușit să facă față nici măcar ultimei clasate, CS City’us Târgu Mureș.
Muncitorul Reșița s-a duelat în weekend, într-un meci ce a contat pentru cea de-a XII-a
27 noiembrie, 2017052
Echipa de handbal masculin, CSM Școlar Reșița a remizat surprinzător la Timișoara. În ultima zi a săptămânii trecute, jucătorii lui Marcel Vulpe au defilat peste așteptări, remizând 30 – 30 , la CS Universitar Politehnica Timișoara.
Sala Banu Sport din Timișoara a găzduit ieri, meciul celei de-a X-a etape
27 noiembrie, 2017154
Gruparea din Valea Domanului a remizat în weekend, la o echipă mai slab cotată, din punct de vedere al clasamentului Ligii a III-a. Rossonerii “au scos” doar o remiză albă la Ghiroda și au picat pe locul cinci.
CSM Școlar Reșița a jucat în weekend la Ghiroda, o echipă care în mod normal nu ar fi trebuit să pună
25 noiembrie, 2017158
Muncitorul Reșița are de disputat în ultima zi a acestei săptămâni, un meci relativ simplu, dacă ne uităm doar la poziția din clasament a celor două formații. Reșițenii au de susținut un duel, cu ultima clasată, CS City’us Târgu Mureș.
Reșița merge la Târgu Mureș, pentru a jucat cel de-al XII-lea meci din
25 noiembrie, 2017058
Echipa de handbal masculin, CSM Școlar Reșița dispută duminică un joc important, pentru clasament. Jucătorii lui Marcel Vulpe merg la Timișoara, după puncte.
CSM școlar Reșița luptă mâine, de la ora 14:00, cu CS Universitar Politehnica din Timișoara. În sala Banu Sport, handbaliștii rossonerii se duelează ecu
25 noiembrie, 2017065
Echipa de handbal feminin, CS Universitatea Reșița se pregătește să defileze în fața fanilor, pentru ultima dată în acest tur de campionat. Duminică, jucătoarele lui Cristi Busuioc dispută penultimul meci din tur, și ultimul pe teren propriu, cu CS Dacia Mioveni.
Reșițencele au meci greu duminică. În fața
24 noiembrie, 2017197
Echipele înscrise în Liga a IV-a de fotbal au disputat deja 12 etape, în actuala ediție de campionat. CS Moldova Nouă își păstrează surprinzător locul pe podiumul Ligii a IV-a și merge tot mai bine, de la un meci la altul.
Etapa a XII-a din Liga a IV-a a venit cu câteva rezulatte surpriză. Liderul FC Voința Lupac
24 noiembrie, 2017168
CSM Școlar Reșița se pregătește să mai bifeze un meci pozitiv în Liga a III-a, seria a IV-a. În penultima zi a acestei săptămâni, rossonerii lui Oprița au meci greu, în deplasare, la Ghiroda.
CSM Școlar Reșița luptă mâine după amiază, într-un meci ce va conta pentru cea de-a XIV-a etapă din acest sezon
23 noiembrie, 20170156
Școala Gimnazială nr. 7 din Reșița se laudă an de an cu unii dintre cei mai buni elevi din oraș, atât pe plan educativ, cât și artistic sau sportiv.
La “Școala 7” învață și unele dintre gimnastele de perspectivă de la Clubul Sportiv Școlar din Reșița. Pe lângă Dariana Condescu, gimnastă care a apărut în
23 noiembrie, 2017179
CSM Școlar Reșița continuă lupta în Liga a III-a de fotbal, cu speranțe încă, pentru eșalonul secund. Sub motto-ul “Speranța moare ultima”, rossonerii visează la un eșalon superior, până în ultimul moment.
CSM Școlar Reșița s-a încurcat de multe ori de la începutul actualului sezon și până în prezent.
22 noiembrie, 2017195
„Cupa Liceului Teoretic Traian Vuia” a rămas şi anul acesta tot la Reşiţa. Competiția destinată handbalistelor din grupa de vârstă junioare IV, a ajuns la cea de-a treia ediţie a „Cupei Traian Vuia” și a reunit la start trei echipe.
În sala de sport din incinta Liceului Teoretic “Traian Vuia” au intrat în
22 noiembrie, 2017171
Jucătorii formației de primă ligă de futsal, Muncitorul Reșița, se chinuie să încheie campionatul. Deși promisiuni au fost făcute, situația formației din Banat este tot mai “neagră”.
Muncitorul Reșița trage și anul acesta să evite retrogradarea. Președintele clubului, Antonel Burtea dă asigurări însă, că
21 noiembrie, 20170368
Muncitorul Reșița a avut duel greu, ieri, în Sala Polivalentă din urbea Bârzavei. Reșițenii au luptat, cu una dintre cele mai bune echipă din Liga Națională, Informatica Timișoara.
Muncitorul Reșița a disputat ieri, un meci ca a contat pentru cea de-a IX-a etapă din actualul sezon competițional al Ligii I de futsal,
21 noiembrie, 2017146
Campionatul Județean de Minifotbal Caraș - Severin, a ajuns la jumătatea sezonului. La finalul săptămânii trecute, echipele înscrise în campionat au disputat meciurile ultimei etape din tur. Coda Vinci a rămas pe primul loc.
În ultimul meci din turul Campionatului Județean de Minifotbal, Camera de Comerț a învins
21 noiembrie, 20171124
Zece sportivi pregătiți de sensei Zoltan Lipan s-au făcut remarcați și la Târgoviște. În cadrul cupei “Shorin Ryu Karte do”, reșițenii au cucerit 10 medalii. Sportivii lui Lipan au urcat de trei ori pe cea mai înaltă treaptă, au obținut două medalii de argint și 5 de bronz.
“Cupa Shorin Ryu Karate
20 noiembrie, 2017188
Muncitorul Reșița luptă cu ultimele forțe, să încheie sezonul în Liga I de futsal. În această după amiază, reșițenii intră în Sala Polivalentă din urbea Bârzavei, cu redutabila formație, Informatica Timișoara.
Muncitorul Reșița primește astăzi vizita formației Informatica Timișoara. Confruntându-se cu
20 noiembrie, 2017283
Echipa de handbal masculin, CSM Școlar Reșița a întâlnit ieri, în Sala Polivalentă din Reșița, cea mai bună echipă din Divizia A, seria B. CSM Oradea, liderul Diviziei, a venit la Reșița hotărâtă să plece acasă cu cele trei puncte puse în joc, și a reușit, dar greu.
Într-un meci ce a contat pentru cea de-a IX-a
Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii, esti de acord cu modul de utilizare a acestor informatii.AcceptăCiteşte mai mult
Politica de Confidențialitate & Cookie
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.