Codrin Ștefănescu, secretarul general al PSD, a venit la Reșița pentru a dizolva vechiul Comitet Executiv Județean și a dat un ultimatum pentru doi dintre membrii partidului, care sunt bănuiți că ar simpatiza cu Pro România.
Dumitru Ursu, primarul din Oravița, este noul președinte executiv al PSD Caraș-Severin care va fi ajutat în coordonarea activității de secretarul filialei, care a fost ales senatorul Ionuț Chisăliță.
Și locul deputatului Ioan Spânu, care a fost trezorierul filialei județene a fost ocupat de către consilierul local Mirel Sabo.
”Am avut o discuție foarte constructivă cu colegii mei, mulți dintre ei spunând că nici nu ar fi semnat celebra moțiune așa cum declara Mocioalcă. Am aflat că la Caraș-Severin deputații și primarii erau pe persoană fizică, ”deputatul meu”, ”primarul meu” și că oameni care au obținut voturi și procente foarte mari pentru partid erau practic ignorați, partidul fiind condus de un mic grup iar numirile făcându-se, de multe ori, cu persoane din afara partidului. Așa ceva nu se poate în PSD și azi am închis definitiv acest capitol” a declarat Codrin Ștefănescu.
Cât privește schimbările din conducerea filialei, Ștefănescu i-a interzis Luminiței Jivan să le comunice acum și a spus că aceasta va organiza foarte curând o conferință de presă și va da toate detaliile despre noile poziții din partid.
Frant Cristian
Leave a Reply
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.