Reșița găzduiește un nou eveniment sportiv de amploare!


Municipiul Reșița se pregătește să fie gazdă pentru un nou eveniment sportiv inedit. De data aceasta, sportul pus în prim plan este karate. În perioada 23 – 24 iunie, la Reșița, se întrec, în Sala Polivalentă, aproximativ 300 de participanți din țară și din străinătate.
Cupa Europeană WKC la karate își deschide porțile sâmbătă la Reșița. Prezentarea oficială a participanților și a delegaților are loc însă astăzi, iar concursul propriu zis, începe sâmbătă și se încheie duminică. Peste 300 de participanți, din 11 țări, și-au anunțat participarea la acest concurs internațional de karate. Intră în competiție, sportivi din România, Anglia, Irlanda, Irlanda de Nord, Scoția, Rusia, Italia, Serbia, Macedonia, Slovenia și din Urcraina.
“De când activez eu în karate, nu cunosc să fi fost în Reșița vreo competiție de o mai mare amploare decât cea pe care o să o organizăm noi. Vreau să-i mulțumesc primarului Ioan Popa pentru sprijinul acordat, Consiliului Local Reșița, precum și Consiliului Județean Caraș-Severin. Sper că acest concurs va fi unul reușit și de asemenea, sper ca această competiție să fie o bună propagandă pentru acest sport și pentru județul nostru în Europa. Sportivii vor fi cazați atât în Reșița, cât și în Văliug și sper că se vor simți bine în România. Totul este pus la punct și aștept cu nerăbdare să înceapă competiția. Nu știu dacă sportivii străini vor vizita orașul Anina, dar am informații că vor vizita după competiție Castelul Bran, Casa Poporului și litoralul românesc”, a declarat antrenorul Marian Meșinschi.
De precizat este faptul că, evenimentul va începe sâmbătă de la ora 9:00, iar astăzi, va fi organizat cântarul oficial și vor fi verificate toate documentele sportivilor și antrenorilor. Tot sâmbătă, dar de la ora 17:00, vor avea loc diferite momente artistice, cântece și dansuri populare.

Related Posts

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.