Pentru cei prevăzători, în cazul unei apocalipse: kit cu mâncare pentru un an!

Pentru cei prevăzători, în cazul unei apocalipse: kit cu mâncare pentru un an!

Frământările geo-politice, conflictele armate dar şi amenințările tot mai dese dintre Statele Unite şi Coreea de Nord, aprind imaginația întreprinzătorilor, atunci când vine vorba de supreviețuire, în cazul unei conflagrații mondiale sau a unui eveniment apocaliptic pe Terra. Pretutindeni în lume, în special în Statele Unite, sunt oferite spre vânzare bunkere pentru gospodării individuale sau diverse kit-uri cu unelte si echipamente utile, pentru cazuri extreme. Iată că un hipermarket din Marea Britanie s-a gândit şi la capitolul gastronomic, în eventualitatea în care vine apocalipsa. Hipermarketul cu pricina, a scos la vânzare un kit de supravieţuire în valoare de aproape 6000 de dolari care include mâncare pentru un an, suficient pentru o familie medie, formată din patru persoane. Pentru cupluri sau persoane singure, se poate opta pentru varianta mai accesibilă, de 1000 de dolari.

Kitul de supravieţuire asigură 36.000 de porţii de mâncare cu termen de valabilitate foarte mare, unele chiar şi de 25 de ani, potrivit cotidianului britanic The Independent. Pachetul este gândit astfel încât să asigure tot ce are nevoie organismul, în conformitate cu cerinţele medicilor nutriţionişti. Astfel, sunt concepute meniuri complexe care conțin cereale, fructe, legume, proteine şi chiar lactate. Fiecare va primi o dietă variată şi calitativă, care poate atinge în jur 2000 de calorii pe zi.

În plus, kitul poate fi livrat în condiţii de maximă discreţie. Nu de alta, dar în cazul unui cataclism, când totul trebuie raționalizat şi consumat cumpătat, nu ai vrea să te trezeşti cu musafiri nepoftiți.

Related Posts

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.