CSU Reșița o echipă prea mică, în fața liderului, Minaur Baia Mare!


Echipa de handbal feminin, CS Universitatea Reșița a jucat zilele trecute ultimul meci din această lună, în cadrul Diviziei A, seria B. Într-un meci ce a contat pentru cea de-a XVII-a etapă din sezonul regulat, jucătoarele lui Cristi Busuioc, au întâlnit, în deplasare, cea mai bună echipă din serie, CS Minaur Baia Mare. Băimărencele au fost “prea mari”, în fața reșițencelor.
CSU Reșița nu a putut face față echipei din Baia Mare. CS Minaur și-a demonstrat valoarea încă din primele minute de joc. Baia Mare este echipa care, fără discuții, anul acesta are cele mai mari șanse de promovare. CS Minaur a condus tot meciul. Reșița a intrat la pauză condusă cu 15 – 10 , iar la final, au încheiat și mai trist, avantajul mărindu-se considerabil pentru formația Minaur. 31 – 20 arăta tabela la finalul meciului disputat la Baia Mare.
Partida CS Minaur Baia Mare – CS Universitatea Reșița a fost arbitrată de Gherman și Horoba din Bistrița Năsăud.
După patru etape disputate în acest retur de campionat, Reșița ocupă doar locul 7 în clasamentul Diviziei A, seria B, cu 18 puncte în cont. Următoarea etapă, CSU stă, urmând să reintre în teren, în 3 martie, la Brașov, într-un alt duel greu cu echipa de pe locul doi, ASC Corona Brașov. Liderul incontestabil al Diviziei A, seria B este CS Minaur Baia Mare cu 43 de puncte în cont.

Related Posts

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.