Gripa continuă să facă victime în țara noastră! Trei focare de infecție.

Numărul deceselor din cauza gripei a ajuns la 22, în țara noastră, iar la nivel național sunt internați cu gripă, câteva sute de pacienți. Principalele focare se află la Iaşi, Constanța şi în Capitală, anunță Ministerul Sănătății. De altfel, două spitale din Bucureşti, respectiv Spitalul Clinic „Victor Babeş” şi Institutul Naţional de Boli Infecţioase Prof. Dr. Matei Balş, au intrat în carantină din cauza numărului mare de cazuri de gripă.

Gripa este o infecţie respiratorie contagioasă. Simptomele gripei apar la aproximativ trei zile după expunerea la virus, şi includ: febră, frisoane, tuse, durere în gât, nas înfundat, durere de spate, braţe şi picioare. Deşi manifestările sunt asemănătoare cu cele cauzate de banala răceală, în cazul gripei simptomele sunt totuşi mai severe şi durează mai mult timp.

Vaccinurile împotriva gripei reduc severitatea simptomelor şi protejează împotriva complicaţiilor care ar putea să apară. În plus, adoptarea unui mod de viaţă igienic, asigurarea unui aport constant de vitamine şi minerale din fructe şi legume, hidratare şi somn suficient contribuie la ţinerea sub control a virusului.

Iată care ar fi principalele recomandări ale medicilor, pentru a ne feri de gripă, pe lângă vaccinare şi un mod de viață igienic: beţi băuturi fierbinţi, mâncaţi o lingură de miere seara înainte de culcare, faceţi gargară cu apă sărată, menţineţi-vă ţesuturile nazale bine hidratate şi nu în ultimul rând, umidificaţi-vă locuinţa.

 

Related Posts

Leave a Reply