CSM Școlar Reșița, duel complicat pe teren propriu


CSM Școlar Reșița dispută sâmbătă, în Valea Domanului meciul celei de-a V-a etape din cadrul Ligii a III-a de fotbal. Rossonerii dispun mâine, pe propriul teren, de jucătorii formației Gloria Lunca Teuz Cermei.
CSM Școlar Reșița este pregătită să obțină o victorie importantă, pentru moral, sâmbătă, în Valea Domanului. După eșecul de la Lugoj, rossonerii nu-și mai permit prea multe scene de acest gen, dacă își doresc să îndeplinească obiectivul numit promovare.
CSM Reșița se duelează în data de 23 septembrie cu Gloria Lunca Teuz Cermei, și deși nu excelează în clasament, fotbaliștii din Cermei nu au jucat deloc rău în acest început de campionat. Mai mult decât atât, echipa Gloria Teuz Cermei, se evidențiază, marcând goluri meci de meci.
“Am urmărit echipa Teuz Cermei la un meci de la Universitatea Craiova II. Nu stau rău în teren. Sunt harnici și ei, de fapt toate echipele din ziua de azi se antrenează. Au înscris multe goluri, după cum văd. Au pierdut acum 5 – 2 acasă cu Ghiroda, dar au înscris 2 goluri,au făcut un 2 – 2 la Giarmata, au bătut 3 – 0 acasă pe Lipova, deci, avem un semnal de alarmă”, a declarat Roco Sandu, principalul formației CSM Școlar Reșița.
Lucian Dobre, secundul din Valea Domanului nu mai face declarații mari, ca altă dată. După eșecul de la Lugoj, se pare că rossonerii sunt hotărâți să vorbească mai puțin și să demonsreze mai mult.
“Eu văd jucătorii mai montați decât niciodată. Probabil că au făcut un duș rece după meciul de la Lugoj, au înțeles despre ce e vorba, au înțeles că dacă vor ei să aibă o carte de vizită senzațională sau cel puțin bună, trebuie să-și schimbe atitudinea. Toți ar trebui să facem asta”, a declarat Lucian Dobre.
Jucătorii sunt optimiști și ei. Cosmin Negoescu este convins că meciul de la Lugoj a fost doar o întâmplare, iar Reșița va avea o altă față în jocul ce Cermei.
“Sperăm că meciurile viitoare vom reuși să ne facem jocurile așa cum trebuie. Și noi și antrenorii noștri suntem încrezători că vom îndeplini obiectivul de a promova. Suntem la început, au trecut 3 meciuri. În momentul de față, nu pot spune că noi suntem cei mai buni din serie, dar avem un grup bun, antrenori buni, și putem termina pe primul loc. Am avut 5 promovări până acum, unde am jucat și știu ce înseamnă, mai ales la Liga a III-a. Grupul este bun, jucătorii sunt foarte buni, pentru Liga a III-a, în toate compartimentele. Condiții de pregătire sunt, salarii sunt, nu avem nicio scuză în momentul de față să nu îndeplim obiectivul”, a declarat Cosmin Negoescu.
Rossonerii revin în Valea Domanului pentru meciul oficial cu Gloria Lunca Teuz Cermei, mâine, 23 septembrie, de la ora 17:00. Partida dintre cele două formații va conta pentru cea de-a V-a etapă din cadrul Ligii a III-a de fotbal.

Related Posts

Leave a Reply