CSO Anina „în cărți”, după două etape disputate în Liga a IV-a


Echipele înscrise în Liga a IV-a de fotbal au disputat zilele trecute, meciurile celei de-a doua etape din campionat. Voința Lupac a jucat fără greșeală. CSO Anina merge spre obiectiv. Aninenii au două victorii din două.
Voința Lupac a defilat în meciul celei de-a două etape din cadrul Ligii a IV-a de fotbal, în fața propriilor fani. 7 goluri au marcat jucătorii din Lupac în poarta oaspeților de la Steaua Pojejena, care nu au reușit să marcheze nici un gol. Un alt scor al etapei a fost făcut de gugulani, la Berzasca. Viitorul Caransebeș a câștigat 8 – 0 la Berzasca.
Clubul Sportiv Orășenesc Anina a câștigat 2 – 1 în deplasarea de la Nera Bozovici, și a bifat astfel două victorii din două.
În etapa a II-a, Croația Clocotici a stat, ACS Rapid Buchin s-a impus 3 – 0 cu AS Agmonia Zăvoi, Oravița a remizat 1 – 1 cu Metalul Bocșa, iar CS Moldova Nouă a câștigat 2 – 1 acasă, cu Foresta Armeniș.
După două etape, în clasamentul Ligii a IV-a de fotbal conduce Voinșa Lupac cu 6 puncte, urmată de CSO Anina cu același punctaj, iar pe locul 3 este Metalul Bocșa cu 4 puncte. Viitorul Caransebeș este în acest moment pe locul 4 cu o victorie și un meci pierdut.
Următoarea etapă, Armenișul stă, Bocșa joacă acasă cu Moldova Nouă, CSO Anina cu Oravița, Viitorul Caransebeș cu Bozovici, Berzasca se duelează la Pojejena, Lupacul la Zăvoi, iar Croația Clocotici joacă acasă cu Buchin.

Related Posts

Leave a Reply